SC CONTRANSCOM CONSTRUCTII BENTA SRL
Inginer constructii civile si industriale
A Obiectivul principal al postului
Organizarea şi supravegherea activităţii formaţiilor de lucru, planificarea şi raportarea activităţii de la locul de execuţie, urmărirea încadrării în graficul şi în termenele de execuţie, la nivelul de calitate solicitat, respectând tehnologiile de execuţie şi bugetele stabilite. Colaborează în acest sens cu toţi factorii implicaţi – beneficiarul lucrării, proiectantul, furnizori, instituţii, firme colaboratoare.
B Responsabilităţi şi atribuţii
Organizarea lucrărilor de construcţii cu respectarea etapelor de lucru – studiul proiectelor şi documentaţiilor tehnice, al devizelor şi bugetelor alocate, lansarea în producţie a lucrărilor, întocmirea comenzilor de materiale, utilaje şi transport, organizarea pazei şi protecţiei obiectivelor şi a respectării normelor SSM si PSI, repartizarea echipelor de lucru şi planificarea activităţii acestora, implicarea în analiza oportunităţii colaborării cu subantreprenori.
Coordonarea, urmărirea şi controlul lucrării cu respectarea planurilor şi termenelor de execuţie - recepţia echipamentelor şi materialelor în şantier, coordonarea activităţii de predare-preluare a frontului de lucru, coordonarea subcontractorilor şi a personalului în şantier, urmărirea respectării termenelor şi luarea măsurilor necesare pentru respectarea acestora, verificarea calităţii lucrărilor, a respectării standardelor de calitate şi a metodelor de execuţie, a încadrării în bugete.
Întocmirea tuturor documentelor necesare pentru buna gestionare a personalului, echipamentelor şi materialelor încredinţate. Întocmirea şi semnarea tuturor documentelor ce ţin de lucrările coordonate – situaţii de lucrări, raportări periodice, pontaje. Participarea la recepţia internă a lucrărilor şi la predarea acesteia către beneficiar.
C Cerinţe profesionale/ profil al candidatului
- Studii superioare tehnice, preferabil în domeniul construcţiilor sau instalaţiilor.
- Experienţă de minim 2 ani în domeniul construcţilor.
- Cunoştinţe privind materialele şi utilajele/ echipamentele utilizate în construcţii.
- Cunoştinţe privind metodele de lucru în construcţii.
- Noţiuni de organizare a muncii şi de legislaţie în domeniul construcţiilor şi în domeniul sănătăţii şi securităţii muncii.
- Abilităţi de organizare şi relaţionare.
- Spirit practic şi atenţie la detalii.
- Carnet de conducere categoria B
D Beneficii
- Salarizare atractivă, în raport cu performanţa.
- Numeroase oportunităţi de dezvoltare profesională datorită proiectelor în care suntem implicaţi, într-o echipă formată din cei mai bun profesionişti în domeniu.