Acest anunț a expirat și nu este disponibil pentru aplicare

Obiectiv:

Recrutarea unor consultanți cu experiență de minim 2 ani în elaborarea și/sau implementarea proiectelor de investiții publice finanțate prin fonduri nerambursabile (europene și/sau naționale POR/PNDR/POSCCE/POC), în vederea extinderii echipei de la biroul central al RomActiv din București. 

Descrierea postului:

- asistența acordată beneficiarilor publici în implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă în cadrul programelor de finanțare nerambursabilă:

- elaborarea documentației de rambursare;

- asistenta pentru derularea procedurilor de achiziții;

- elaborarea rapoartelor de progres;

- elaborarea documentațiilor de întocmire a actelor adiționale.  

- asistență acordată clienților pe toată perioada derulării proiectelor și pe perioada de monitorizare a acestora.  

Atenție:

  • Postul este aferent unui program full-time și exclusiv (nu se referă la o colaborare part-time sau per proiect).
  • Numai candidații selectați în urma evaluării CV-urilor vor fi contactați pentru interviu.

Cerințe:

  • Pregătirea de specialitate: studii superioare studii superioare în domeniul economic (ex. finanțe, contabilitate, cibernetică);
  • Experiență de minim 5 ani în consultanță pentru fonduri structurale (elaborare sau implementare proiecte), respectiv experiență specifică pe PNDR, POR, POSCCE;
  • Experiență de minim 2 ani în derularea proiectelor de infrastructură publică (elaborare sau implementare proiecte);    
  • Cunostințe bune de operare pe calculator: 
    • Operare PC
    • Sisteme de operare: Windows 9x/NT/2000/XP
    • Aplicații desktop: MS Office – Word, Excel, Outlook (avansat)
  • Limbi străine: engleza – obligatoriu – bine (scris, vorbit)

Abilităţi, calități și aptitudini necesare:

  • Meticulozitate, atenție la detaliu
  • Abilități de analiză și sinteză
  • Abilități de comunicare
  • Confidențialitate, corectitudine, punctualitate

Oferta (bonusuri, beneficii):

  • Pachet salarial competitiv
  • Posibilitatea dezvoltării profesionale într-un mediu de lucru atractiv
Verifica pe BestJobs